Revista >> Martie 2009 [Nr. 113] >> Telecomunicatii

În atenţia guvernului!
Şi noua strategie naţională de bandă largă ne distanţează de UE!

Dr. Nicolae Oaca

24 Martie 2009

În 2 martie 2009, ministerul comunicaţiilor lansa în consultare publică strategia naţională de dezvoltare a comunicaţiilor electronice de bandă largă în România pentru 2009-2015, care prin obiectivele propuse (acoperire 40% din gospodării în 2010 şi 80% în 2015) pare un pas înainte faţă de strategia prezentată în toamna 2008 de guvernul Tăriceanu (în 2015 acoperire dublă cu investiţii mai mici!) şi un pas înapoi dacă ne referim la planurile şi statisticile UE (penetrarea medie în UE27 în 2007 - 42%), sau la primele declaraţii ale noului ministru. Ministrul Gabriel Sandu declara în 7 ianuarie: ‚Din punctul meu de vedere intentionez ca pana in 2010-2011 sa fie introdus internetul in banda larga in toata Romania”, strategia propusă trimiţând dincolo de 2015.

Să amintim programul Comisiei Europene “Internet de bandă largă pentru toţi” până în anul 2010, lansarea de către CE la 25 septembrie 2008 în dezbatere publică a propunerii ca accesul internet de bandă largă să cadă sub incidenţa serviciului universal şi ajutoare financiare - €1 miliard pentru creşterea accesului de bandă largă în zonele rurale ale UE, potrivit MEMO/09/35 din 28 ianuarie 2009.

1. Ce s-a propus
Viteza de transfer: 1Mb/s - acceptabil întro prima etapă
Conform strategiei “Conexiunea în bandă largă reprezintă acel tip de comunicaţii electronice, care, prin intermediul unei multitudini de soluţii tehnologice disponibile, asigură accesul permanent la Internet, cu o viteză de transfer de minim 1 Mb/s (valoare progresiv crescătoare) şi un grad de disponibilitate lunară de minim 98%, …. “

Este o viteză mică dacă comparăm cu cei 2Mb/s propus de strategia guvernului Tăriceanu din toamna trecută şi cu strategiile propuse de ţările UE unde predomină viteza de 100Mb/s. În unele ţări 1Mb/s este o viteză intermediară, în prima etapă când se acoperă 100% din locuinţe. În Finlanda se va oferi viteza de 100Mb/s pentru toate casele până în 2015, până în 2010 oferindu-se pentru toate casele 1Mb/s. Marea Britanie îşi propune conectarea fiecărei case la viteza de 2Mb/s până în 2012. Grecia îşi propune direct viteza de 100Mb/s. În cea de a doua etapă, Germania va oferi acces cu viteza de minim 50 Mb/s la 75% din case până în 2014. Irlanda este singura ţară care şi-a propus viteza de 1Mb/s, urmând a fi crescută progresiv.

Zona de eşec: doi operatori - un lux pe care România nu şi-l poate permite
Strategia defineşte “… zona de eşec ca fiind orice localitate cu cel mult 10000 de locuitori, unde sunt prezenţi cel mult doi furnizori de servicii de interne“. În zona de eşec, deobicei, nu sunt operatori! Oferirea de acces Internet în zone unde comercial nu este posibil se face de către un singur furnizor, de regulă subvenţionat. Nicio ţară, care vrea să acopere 100% din locuinţele ţării, de regulă prin finanţare publică, nu-şi propune mai mulţi furnizori, adică mai multe reţele. Mai mult, unele state UE recomandă operatorilor construirea în comun de reţele NGN sau partajarea unor părţi din reţele. Cu atât mai mult România, ţară mult mai puţin dezvoltată economic (PIB, salariu mediu, etc.) şi din punct de vedere al Internetului, nu-şi poate permite să subvenţioneze mai mulţi furnizori!

Acoperirea cu servicii de bandă largă: 40% în 2010, 80% în 2015 – încă mică!
Strategia îşi propune:
- creşterea ratei de penetrare a accesului de bandă largă, la nivelul gospodăriilor, până la 40% în 2010 şi de 80% în 2015;
- creşterea ratei de acces la serviciile de comunicaţii electronice de bandă largă la nivelul populaţiei de 100% până în 2015, etc.

Ţinând seamă de evoluţia de până acum a utilizării accesului Internet, 40% acoperire a gospodăriilor în 2010 pare a fi o creştere naturală, pe baze comerciale a serviciilor fără intervenţia guvernului. Dintre ţările UE, numai Portugalia şi-a stabilit ca obiectiv o penetrare de 50% a accesului de bandă largă până în 2010. Marea majoritate a ţărilor îşi propun 100% acoperire. Irlanda îşi propune să conecteze 100% din case în 2010 la 1,2Mb/s, Anglia - 100% din case până în 2012 la 2Mb/s, Germania 100% din case până la finele anului 2010, apoi minim 50 Mb/s la 75% din gospodării până în 2014. Italia şi-a propus pentru 2013 conectarea întregii ţări la Internet de bandă largă. Finlanda şi-a propus viteza de 100Mb/s pentru toate casele până în 2015, până în 2010 oferind 1Mb/s. Franţa va oferi acces de bandă largă până în 2012 tuturor francezilor. Grecia are un plan pe 7 ani pentru reţeaua naţională de fibră optică, care să conecteze 2 milioane locuinţe la viteze de minim 100Mb/s. 40% în 2010 este cam puţin, dar este cât îşi propunea strategia guvernului Tăriceenu pentru 2015!

€1,25 miliarde finanţare propusă până în 2015 – cam puţin faţă de necesar!
Strategia de bandă largă prevede investiţii de €1,25 miliarde până în anul 2015, din care:
- dezvoltarea infrastructurii în zonele de eşec a pieţei €140 milioane, din care €130 milioane pentru cofinanţarea proiectelor de infastructură. Prea puţin pentru situaţia actuală!
- €770 miloane alocate pentru “e-urile” promise de ministrul Gabriel Sandu: e-Romania, e-Educaţie, e-Sănătate, etc.
Dacă comparăm cu alte ţări suma propusă este mult prea mică ţinând cont de faptul că România este una din ultimele ţări din UE din punct de vedere economic (PIB, salariu mediu, etc.) şi al utilizării Internetului - România ar trebui să conecteze peste 5 milioane de locuinţe! Grecia preconizează €2,1 miliarde pentru conectare a 2 milioane locuinţe, sau €1000/locuinţă, statul finanţând o treime. Reţeaua NGN va fi dezvoltată printrun parteneriat public-privat, eligibil pentru finanţare de la BEI. Costul reţelei NGN din Italia a fost evaluat la €10 miliarde, statul finanţând 10% ca parte a unui partneriat public-privat. În Finlanda, instalarea reţelelor în zonele unde nu pot fi construite comercial costă €200 milioane, din care guvernul va plăti o treime, restul fiind acoperit de operatori, municipalităţi şi sprijin financiar de la UE. Portugalia oferă o linie de credit de €800 milioane operatorilor Portugal Telecom, Zon Multimedia, Sonaecom şi Oni pentru a construi reţele NGN în acest an, investiţia fiind de €1 miliard. Reţelele vor acoperi 1,5 milioane case şi sunt considerate imperative în lupta contra crizei economice. Irlanda a anunţat €223 milioane pentru a conecta 223.000 locaţii (€1000/casă) până în septembrie 2010. Investiţiile provin de la buget, cofinanţare UE şi de la operatorul 3 Irlanda, selectat în urma unei licitaţii la care au mai participat BT Irlanda, Eircom, etc.

Autoritatea de reglementări în telecomunicaţii din Corea de Sud a propus un plan pentru noua reţea NGN, care prevede pentru perioada 2009 – 2013:
- investiţii de 34,1 mii de miliarde won (US$24,9 miliarde), din care 32,8 mii de miliarde vor proveni din sectorul privat şi 1,3 mii de miliarde de la stat;
- servicii de bandă largă cu viteze de 50-100 Mb/s la 14 milioane locuinţe până în 2012;
- înlocuirea a 60% din liniile fixe de voce cu VoIP, până în 2012, etc.
Strategia de bandă largă din Germania va însemna investiţii de până la €50 miliarde în următorii ani, creind până la 250.000 locuri de muncă.

Deşi se propune o acoperire dublă în 2015, investiţia de €1,25 miliarde este mai mică decât cea propusă de guvernul Tăriceanu în toamna trecută €1,8 miliarde + €383 milioane contribuţie comunitară! Este criză, dar parcă nu s-a negociat cu argumente.

2. Ce nu se ştie
Nu se înţelege dacă sumele prevăzute reprezintă totalul investiţiilor în reţeaua de bandă largă sau contribuţia bugetului de stat, în care caz ar trebui ştiut ce sume ar trebui atrase şi de unde (CE, etc.). Strategia nu spune cum se va proceda pentru instalarea reţelelor. Se vor organiza licitaţii cum se face în UE (Irlanda, Grecia, etc.)? Dacă da, când? Sau, se va încredinţa direct contractul, de exemplu operatorului S.N. Radiocomunicaţii, cum dădea de înţeles ministrul Gabriel Sandu în 2 februar 2009. Se vor instala reţele care să conecteze toate casele dintro localitate sau se va continua cu instalarea de telecentre? Nu se vorbeşte despre folosirea benzilor de frecvenţe rezultate în urma trecerii la televiziunea digitală, aşa numitul dividend digital, pentru accesul de bandă largă, cum fac tot mai multe ţări din UE. Şi nu există un program cu obiective şi termene de realizare.